Despre mine
Mă bucur să ne cunoaștem!
Eu sunt Marian, soț, tată, prieten și… Fotograf.
Ce este mai important în viață decât să fim înconjurați de cei pe care îi iubim și să prețuim fiecare moment alături de ei? Eu am ales să fac parte din aceste povești de viață, să imortalizez emoții, trăiri, clipe si visuri devenite realitate.
O frântură din povestea mea…
Ca orice tânăr care traiește la malul mării am visat să colind mările și “m-am facut” navigator sau vaporean, cum zic ăi bătrâni. Pasionat de tot ceea ce ține de electronica, gadget-uri și butoane, imi petreceam timpul liber stresând un mic aparat, pozând peisajele ce-mi ieșeau în cale, ce-i drept.nu puține. Apoi editam de zor poze si filmulețe, jucându-mă cu luminozități, contraste si crop-uri. Stiți voi, setările alea super basic, dar funny și relaxante atunci când ești captiv intr-o cabină de 2 pe 2.
Ei bine, timpul a zburat și m-am trezit tată de fată. Atunci am dat vaporul pe aparatul de fotografiat, fără să stau pe gânduri. Cum se spune pe afară, m-am reorientat profesional și m-am înscris la Scoala Populară de Arte. Am vrut să pornesc la drum cu o bază teoretică solidă, că tare-mi place lucrul bine făcut. Curând mi-am dat seama ca prefer să fotografiez oameni, totodată încerc să mă apropii cât de mult posibil de natural.
Sunt un tip dinamic, care se plictisește repede, așa că m-am orientat rapid spre fotografia de eveniment, acolo unde găsesc la fiecare pas noi protagoniști. Plus că interacționez cu o grămadă de lume și îmi place să mă împrietenesc cu cei care mă aleg să le fiu fotograf, nu vreau să fiu tratat ca un simplu furnizor. Așa de mult îmi doresc să stabilesc o conexiune, încât car dupa mine la evenimente un emergency kit, cu pastile, plasturi, ac si ața, în caz că o bat pantofii pe mireasă, o ia leșinul prin Biserică sau îi plesnește costumul mirelui. Chiar sunt acolo pentru ei, trup și suflet.
Acum că am facut cunoștință, să trecem la chestii serioase!
De ce m-ați alege să vă fotografiez evenimentul?
Păi dacă ați citit cu atenție ce am scris mai sus, probabil că v-ați dat deja seama că pentru mine fotografia este în primul rând pasiune și apoi job. Cum să nu iasă bine o rețetă în care pui laolaltă cunoștințe, pricepere si dăruire? Și un strop de modestie!
Știu că pozele vorbesc, de aceea vă invit să îmi studiați portofoliul și să îmi lăsați un feedback, bun sau rău, cum o fi el. Daca nu vă este îndeajuns ce gasiți online, vă previn că am păstrat tot ce am fotografiat vreodată, numai lansați provocarea!


